Sa nu indraznesti sa ma intelegi!

Plangi,urli,tipi..mai aproape decat privirea de privire
Mi-a fost atat de greu sa-mi astern generalitatile intr-a ta perpendiculara perfecta.Neajunsul..e ca acolo unde cad norii,eu nu mai pot nicicum sa lacrimez.
Imi trădez sensul,
niciodată logica.
Mi-am slugărit inima
până n-a mai știut să-mi dea ordine,
până când am orbecăit haosul. Arăt ca o metaforă incoerentă
care frapează prin însăși nonsensul ei cu stil.
Mi-aleg să pier pe limba mea,dar pe gura nimanui. Acum, mă şterg de oamenii-şerveţel, mă sprijin de oamenii- proptă, mă hrănesc din oamenii-ciocolată şi mă holbez la oamenii- stea. E frumos că ăştia şi încă mulţi alţii încă păstreză gustul de oameni.
Dar nimeni nu va afla că am aripi,
dacă nu mă arunc în gol.
Eram într-un potop al egoului;
respiraţia odată molcomă
producea acum tornade,
oriunde mă uitam,
nu reuşeam să văd decât chipul meu
oglindit în stropi, deformat de ape.
de teama de nu mă scufunda,
de neputinţa de a înota permanent,
de greutatea conştiinţei de a pluti
am decis să înghit toată apa în sec.
tu m-ai înţeles,
şi ai dat semn îngerilor să oprească ploaia
Tu… erai deja în apele tale,
eu secam cu toată apa din mine,
şi eram goală de peşti
Atunci am căzut la pământ...şi am deschis ochii pentru prima dată,
şi ţi-am văzut absenţa. Cârdul cu care fac geometrii pe cer
e un sincron imperfect, anemic
ce numai ochiul uscat şi pământesc
poate aprecia.
Satisfacţia mea - moartea lui,
coasta mea - perfomare acrobatică,
regula jocului - a se lăsa fără repercursiuni sentimentale.
Opriţi beţia de cuvinte,
n-o lăsaţi să curgă la infinit
pentru că la un moment dat
alcoolul va încurca sinapsele
şi se vor lega lanţuri de gânduri
peste puterea înţelegerii celuilalt.
Inima nu filtrează toată cafeaua de cuvinte,
mereu rămâne un zaţ
ce nu se topeşte,
şi înfundă ţevile ce se dilată către inimă.
Iar caimacul rămâne la nivelul scoarţei cerebrale
responsabile pentru amintiri.
Imi rup o coastă,
îmi desfac inima
şi vărs câteva grame de sânge în irişi -
letale pentru acrobat.
Soare,usuca-ma! Mereu ies din tine udă
şi frigul se amplifică.
de aceea, umblu mereu
cu prosopul de aripi la mine
în cazul în care ies prin ieşirea de siguranţă
şi nu am timp să te sec
sau să mă usuc.
Îmi vine să mă arunc în tine
şi să revărs toţi germenii care mă macină,
până ai să fii plin de mine,
dar eşti prea neîncăpător, încă.
Ştii că dacă ai să-mi descoperi punctul fix
m-ai putea întoarce pe dos ca o haină cu două feţe?
Aici,sus..sângele şi strănutul sunt albe
eu sunt transparentă şi fără de masă,
acolo jos, treptat devin vizibilă
chiar opacă luminii,
aripile mi se astupă,
şchiopătez la fiecare (ră)suflu
mă doare gravitaţia
mi-e rău şi foc de levitaţie.
Intr-un final, după ce-mi absorbisei toată apa
şi rămăsesem mai secată de seacă ca oricând,
aflasem că mă evaporasem într-o apă inodoră
şi-ţi şi fuzionasem tot parfumul meu natural.
eu miroseam a mai ne-mine ca niciodată.
Mor de neputinta de a putea,ingrop Universul intr-un singur om,fiintez prin negatiile pe care apoi le traiesc la afirmativ,te pun intr-o paranteza strivita de alta paranteza.Descoase-ma din incheieturi,dezbraca-te de nehaina,rezasambleaza-ma si reconstruieste-ma.Pune tu o inima-second-hand-pe a mea am vomitat-o!
De ce cer luminii sa-mi inteleaga intunericul?!

Cica profil psihologic..(in fact, e tema la psihologie)

Mi-e oarecum greu sa cladesc niste fraze ce ma definesc,cuvintele si autocritica fiind sadite adanc in temperamentul meu.Probabil m-as defini ca fiind masochistul ce considera ca oamenii cu adevarat tari nu fug in fata durerii,ba chiar se adancesc in ea,reusind intr-un final s-o domine.Prefer durerea in detrimentul nimicului,vidului psihic.Fiind o introvertita atipica,ma izolez de orgoliul,nepasarea celorlalti.Probabil predispozitia mea spre cadre inchise,fara prea multe intentii de socializare m-au facut sa-mi pierd capacitatea de a lega doua cuvinte,de a le intelege,ori macar de a le face sa para logice!paradoxal,in fata prietenilor,ma descompun voit,ei culegandu-mi atomii metafizici.
sunt idealista,dar in acelasi timp extremista.sunt obsedata de perfectiune,desi sunt lichefiata intr-o imperfectiune crunta!
simt cum mi-e trupul blocat in durerea infectiei sentimentale. Imunitatea mi-e mancata de afectivitate lasandu-ma bazata doar pe oasele amintirilor.Imbracata fiind in protezele sperantei, ma tarasc prin canalul maladiei cautand sufletul pierdut in valvula. Asta pentru ca ti-ai diluat sentimentele solide, deschizandu-le directia catre lichidul lacrimal al organelor interne.Ajungi sa te hranesti cu minciuna dominatiei provocata de al tau orgoliu, acordand proritate autofiliei.Iti pacalesti imunitataea cu falsitatea vitaminelor preluate din plantele vanitatii, si te plimbi singur pe strada... Nimeni nu te vede, Nimeni nu te crede.
Te iriti cu unicitate si brusc devii istorie prin cuvinte postate in memoria orgoliului tau inutil. Mascarea personalitatii in fata necunoscutlui, cu minte, produce in vene alcoolul minciunii. Patrunzi in veritatea spuselor tale, acordand prioritatea paranoismului inzestrat in mintea ta. In fata necunoscutului doresti sa pari o persoana cu coloana vertebrala, dar atunci cand deraiezi in cuvinte totul devine o ameteala beata cu timpul informat gresit. Asta inseamna sa iti pierzi timpul oare? Daca da, nici nu ai cum sa iti dai seama. Alcoolemia informatiei iti poate manipula gandirea neinteleasa, infasurand-o intr-o exalatie inconstienta.
Cum reuseste un trandafir sa devina antidotul falsitatii?
In aceasta situatie, antidotul se afla in durerea adevarului. Ca sa te trezesti din ebrietate ai nevoie de critici dure adresate la nivelul faptelor tale. Iar asta nu trebuie sa se rezume la cuvinte... Acum ti-e umbra prafuita intr-o idee. Totul s-a intamplat cand credeai ca sunt o vaga intamplare intempestiva in universul tau.
Ma cauti prin oamenii dimprejur. Ii posedezi dorind sa ajungi la mine. Nu stii cum sa treci de treapta care iti impiedica directia, si intri in corpul celui mai bun prieten.
Ai gresit...Te faci neinsemnat intr-o lume orizontala blocata in traficul minciunii. Imi deteriorezi sentimentele si te joci cu gandirea neinteleasa, producandu-mi perceptii paranoice.
Bineinteles, nu uiti de sfaturi care imi dezvolta dragostea pentru o minciuna ca tine. Ma ajuti sa trec peste abandonul societatii retrase in adancuri straine, si primesti sarutul palid al multumirii mele. Ai primit ce ti-ai dorit, traind in corpul altei persoane. Ti-ai atins scopul insa nu si demnitatea.Atunci totusi iti iubeam interesul insipid de a ma fura in lumea ta palida, dar tot
ceea ce ai reusit, a fost indepartarea ta de culoare. Sufletul ti s-a retras, iar trupul imprumutat si-a gasit speranta alaturi de mine.
Cat timp l-ai concediat, el s-a indragostit de pulsul geloziei ingropat in amintire.
Te-a inselat...de aceea, tu, acum esti mort. Adapostita in impasibilitate incerci sa pari neutru, rezolvand problema durerii si nepasarii mele. Dragul meu, nu te pot accepta, chiar daca esti intru totul un adevar.
Nu cred ca valoarea pragmatismului tau poate sa stinga aparentele relatiei persuadate de exercitarea frazelor unor avortari craniene si simplitatea ideii de baza.Nu te mai ascunde in spatele aparentei profesate de personalitatea unei mici ciudate ca mine. Sunt ceea ce tu vrei sa crezi ca sunt, dar totusi ceea ce par a fi iti incanta falsitatea.
Te joci cu ceea ce cred eu despre adevar, dar nepasarea nu e drumul spre seriozitate, asa ca nu incerca sa fii un adevar plin de speranta, ca nu voi crede in tine. Realitatea e prea ciufuta pentru fanteziile unui creier beat de atmosfera unei indiferente.
Pentru insistenta, totusi, eu iti multumesc, dragul meu, adevar perfid.
Imi simti teama, si invadezi cu nesimtire mintea mea. Ma controlezi totalmente, si iti prestezi posesivitatea asupra trupului si deciziilor mele. Vorbesti in locul meu, capsand cateodata interlocutorul intr-un episod confuz. Uneori gresesti. Le lasi impresie gresita atunci cand mie nu imi pasa daca doare. Bine ca stiu sa maschez suferinta inutila cu sclipirea rasului haotic. Nu imi place sa ma izolez, doar ca sa par inteleapta…dar totusi ma retrag. Las sa fiu lasata, si manipulata de fericirea funesta. Imi lipsesc chiar si fluturii din stomac. Asta pentru ca mi-ai mancat intestinele cu fumul tau incetosat.


Shit,iar ma abatui!

Inceputul unui nou sfarsit!

Inceputul unui nou sfarsit!(motive personale)

Ploua..!..te vrei metamorfozat in picaturi mici,reci,grele..te vezi izbit de asfalt..imprastiat prin orgoliul,nepasarea celorlalti!te simti greu,murdar..iti pierzi capacitatea de a te exprima(probabil monologurile atat de brutale si violente iti ingradesc dorinta de a dialoga)! ..cu cata tarie sperai sa ploua un pic si un sufletul tau…sa-ti curete petele timpului asternute peste amintiri ce nu le vrei ingalbenite. Ploaia de vara curata doar crengile copacilor!..!.. iti intinzi bratele in ploaia torentiala si vezi ca mainile-ti sunt la fel de pline de pacate doar ca mai ude…Si ploaua,ploua si se curata strazile de pasii tai rataciti in mii de directii din vremea in care nu stiai pe unde sa o iei..Ploua si peste banca cu mii de povesti de iubire si sute de finaluri de idile…ploua si pentru cateva clipe, e libera, nicio poveste nu incepe azi pe scandurile ei…Iese soarele si totul reintra in normal…urme de pasi iau viata, povesti incep si se termina pe scanduri…iar tu…ramai la fel…ploaia de vara a sters doar asfaltul iar sufletu-ti impietreste , se pregateste pentru urmatoarea ploaie ce poate va curata si pietrele…din suflet!..te simti descompus( modul in care te transformi in mii si mii de bucati, trairi si senzatii fragmentare, pe care apoi incerci sa la imbraci in cuvinte)! Te spargi voit in fata cuiva si-l lasi pe el sa culeaga cioburile, in timp ce tu de undeva privesti spre a intelege. Ce anume il atrage? De ce anume se fereste? De ce se teme? Oare si el se va sparge? Sinuciderea menala - un mic sacrificiu ce trebuie sa-l facem in numele cunoasterii celuilalt. Dar de ce vreau sa ii cunosc? E cumva aceeasi curiozitate pe care am avut-o de mic, cand obisnuiam sa tai carnea spre a gasi sufletul ascuns in ea? Multi au murit pe masa mea de operatii, dar multe am inteles din aceste vicii carnale. Imi priveam mainile insangerate si incercam sa inteleg unde se ascunde ceea ce caut. E oare in sange?
Dialog, nonsens…Vorbesc nonsensuri dar o fac pentru a cunoaste. Ma indop cu fructul oprit al cunoasterii stiind ca oricum fructul nemuririi e pazit de ingeri fanatici cu sabii de foc. Dar ce stiu ei?
M-am nascut pentru a experimenta si a sonda. Constientizez aceste lucruri si le integrez in structurile logice prin care funtionez si ma adaptez iar asta ma apropie de perfectiune.
Adevarata perfectiune ia forma unui arhetip. Iar pentru a o cunoaste e necesara distrugerea valului iluzoriu al lumilor formative. Distrugerea individualitatilor, personalitatilor, calitatilor si defectelor mele. Si ale celorlalti. Ca sa intelegi universul trebuie sa-l distrugi particica cu particica, esenta cu esenta, iar acest drum initiatic porneste din interiorul tau.
Care e prima ta piedica? Oare nu realizezi ca personalitatea e o definitie a propriilor slabiciuni si defecte?
Ce te desparte de esenta perfectiunii? Lumina? Timiditatea? Curajul? Frica? Intunericul? Credinta? Necunoasterea? Teama? Iluzia? Sfidarea? Puterea? Iubirea? Ura? Ignoranta? Distruge-le! Ucide-ti "eu"-l si infrupta-te la masa zeilor, a celor ce-au gasit misterul.
Am facut intocmai... si par diferit. Inauntrul meu. De asta ma intreb, oare am fost facut pentru a fi uitat? Va pieri numele si viata mea in umbra celor mari? Voi deveni eu insumi o umbra in al carei intuneric altii vor pieri?.. Suntem ceea ce ne amintim.
Înţelegerea raţională este egală cu sedimentarea informaţiei în memorie şi a te mai întâlni cu ea niciodată, raţiunea se mulţumeşte să privească obiectul cercetării din toate poziţiile apoi pleacă. A trăi informaţia presupune a o avea la îndemână ca posibilitate conştientă înaintea fiecărei fapte!..

M-am saturat sa caut solutii si sa observ ca n-am puterea sa duc la capat niciuna. Ma simt slabit, singur....! somn usor!